Înainte de a intra în detalii, trebuie să reamintesc că încă suntem în porlegomena la teolgia sistematică, deci nu intenționez să tratez aici pe larg doctrina Sfintei Treimi. O voi face în capitolul doctrinei creștine despre Dumnezeu. În această secțiune doar afirm principiul trinitar care stă la baza experienței creștine cu Dumnezeu, și care este fundamentul vieții și teologiei creștine. Am putea numi acest principiu, principiul întrupării lui Hristos.

Că Dumnezeu este unul, o afirmă Vechiul Testament, de la care, istoric vorbind, am moștenit-o toți, inclusiv pe lângă evrei, creștinii, și musulmanii. Și probabil cel mai mulți care nu au făcut o mărturisire de credință în vre-un fel sau altul, operează cu ideea că dacă Dumnezeu ar exista, ar trebui să fie unic. Pe de altă parte, odată cu o revitalizare a preocupărilor legată de doctrina Trinității în perioada noastră, fără precedent din perioada patristică până la Neo-ortodoxie, toți observă că ceea ce deosebește creștinii între cele trei religii majore monoteiste este învățătura despre Dumnezeu, care este trinitară. Că Dumnezeu este unul a fost foarte clar pentru evrei, și așa a fost pentru ucenici, pentru apostolul Pavel și pentru primii creștini. N-a fost între ei nici o controversă legată de politeism pe vrem ea lui Isus. Primii creștini nu au negat Shema Israel al Vechiului Testament, și ideea că ar fi sau nu trei Dumnezei n-a fost dezbătută decât în dialogul cu ne-creștinii din timpul Patristicilor. Vom vedea de ce, pe măsură ce considerăm acest aspect în ordine cronologică, începând de la Scripturi, care desigur, preced pe Patristici. În Scripturi, voi începe cu Isus Hristos, dar mă voi referi și la Vechiul Testament pe parcurs.

Într-un fel, în ce privește teologia creștină, s-ar putea spune că de la Isus încoace, în ea nu există cu adevărat decât o singură întrebare. Sau mai exact, două, dar a doua este un corolar implicit, de tip existențial, al primei. Întrebarea, nu au inventat-o teologii de mai târziu, ci oamenii care au venit în contact direct cu Isus,1 și a pus-o însuși Isus, lui Petru. „Cine zic oamenii că sunt eu?” este practic întrebarea majoră în teologie (Matei 16:13 și texte paralele. Corolarul acestei întrebări este „Dar tu/voi, cine zici că sunt?”). Răspunsul la această întrebare – sau inabilitatea unui răspuns acceptabil pentru cei din jur – l-a pus pe Isus pe cruce (Marcu 14:61-64). Toate celelalte întrebări, care sunt absolut necesare, am putea spune că derivă din aceasta.

De remarcat că acest eveniment este unul din cele mai frumoase expresii a principiului trinitar, pentru că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt la lucru: Tatăl a trimis pe Fiul în lume să ne mântuiască, dar Fiul nu poate fi cunosut prin descoperirea „cărnii și sângelui.” Dar a cui? Dacă nu carnea și sângele a țintit spre Fiul, trebuie ca un duh să fi țintit. Care Duh? Al Tatălu! Pe scurt, „Tatăl Meu care este în ceruri ți-a descoperit.” Duhul Tatălui, sau Duhul Sfânt, sau Duhul lui Hristos este unul și același (Romani 8:9).

VA URMA... pe măsură ce scriu :)!.

• 1. Veizi Marcu 4:41, Luca 5:21, Luca 7:49, 8:25.