Dumnezeu a creat prin Cuvânt și Duh. Dumnezeu re-așază din nou toate lucrurile (Fapte 3:21) prin Cuvânt și Duh. Când va reveni Hristos, și va re-așeza din nou toate lucrurile, va fi venit împărăția lui Dumnezeu. Cuvântul, care era cu Dumnezeu, a fost întrupat și a coborât în părțile cele mai de jos ale pământului (Efeseni 4:9). El s-a întrupat ca Împărat. El „a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor.” Acesta este contextul manifestării lucrării Duhului Sfânt și a darurilor Duhului. Prezența Duhului înseamnă prezența Împărăției.

Am vorbit mai devreme despre ambiguitatea și finalitatea Scritpurii. Voi vorbi acum despre ambiguitatea și finalitatea împărăției lui Dumnezeu. În termenii teologilor de limbă engleză aceasta se numește „already but not yet” al împărăției (deja, dar nu încă). Adică împărăția lui Dumnezeu a venit deja, cu coborârea Duhului Sfânt, dar nu a venit pe deplin, pentru că venirea pe deplin se va petrece când Isus, împăratul, va reveni. Să privim puțin mai în detaliu la această ambiguitate.

„A venit deja,” al împărăției. Isus a proclamat venirea împărăției lui Dumnezeu, care va elibera întreaga creație de consecințele răzvrătirii omului împotriva lui Dumnezeu, și va „re-așeza din nou toate lucrurile” (Matei 25:31). Cu venirea lui Isus ca împărat, practic împărăția a coborât pe pământ. Minunile și vindecările sunt manifestări ale împărăției lui Dumnezeu. Când Ioan Botezătorul din închisoare a întrebat dacă Isus este împăratul și a trimis mesageri la Isus, Isus le-a spus acestora să-i transmită lui Ioan ce văd și aud: că orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții înviază, și săracilor li se propovăduiește evanghelia (Matei 11:4-5). Isus a spus chiar celor ce s-au opus lui că dacă el scoate dracii cu Duhul lui Dumnezeu, împărăția a venit peste ei (Matei 12:28).

Minunile nu sunt să-i aducă pe oameni la credință. Cine nu crede prin Cuvânt nu va crede nici prin minuni, nici dacă ar învia cineva din morți (Luca 16:29-31). Minunile și vindecările nu sunt ca oamenii să creadă ci pentru că ei au crezut, și-au deschis inima pentru Dumnezeu, și astfel, împărăția a venit în inima lor. Când Duhul vine în inima unui om cerul coboară în el („vie împărăția ta... precum în cer așa și pe pământ”). Minunile și vindecările sunt o manifestare a puterilor împărăției. Astfel, întâi vine Cuvântul prin Duh, și după aceea Duhul prin Cuvânt, după principiul trinitar enunțat mai sus (Efeseni 1:13-14).

„Nu încă” al împărăției. Totuși, ce ne dă Duhul acum, sigilarea noastră ca proprietate divină, este doar o arvună, un gaj, un down-payment (Efeseni 1:13-14, 2 Cor 1:22, 5:5). „Puterile veacului viitor” doar le gustăm acum. Toți cei pe care i-a vindecat Domnul Isus au murit, precum și cei pe care i-a înviat din morți. În toate acestea, ca și de fiecare dată când stăm la Cina Domnului, anticipăm ziua aceea când vom gusta pe deplin aceste puteri, la masă cu Domnul Isus (Marcu 14:25). Astfel, Pavel s-a rugat de trei ori să fie vindecat, și Dumnezeu i-a spus că harul Lui îi este de ajuns. Timotei a avut probleme de stomac și Pavel i-a spus să bea câte puțin vin ca medicament, iar pe un colaborator al lor, Trofin, Pavel l-a lăsat pe drum bolnav, și el a continuat călătoria misionară (2 Timotei 4:20). Împărăția a venit, dar nu pe deplin, căci împăratul nu este aici.

În ele însele, proorociile, minunile, și semnele sunt nesemnificative, pot fi făcute de prooroci mincinoși (Exod 7:11, 22, etc.). Chiar și unii care fac minuni în numele lui Isus vor fi alungați în întunerecul de afară (Matei 7:22). Isus însuși nu a venit să facă semne și minuni. Când a văzut oamenii în suferință, a suspinat în Duhul lui, din compasiune profundă pentru tot ce suferă în creație, pentru că prin el au fost făcute toate. Astfel, prin prezența lui, puterea împărăției ș-a manifestat și a vindecat pe unii. Dar inima lui este pentru întreaga creație. De aceea El s-a identificat cu noi până în moarte, și încă moarte de cruce, ca să învie, să se înalțe, și să atragă întreaga creație la Dumnezeu, Tatăl. El revarsă Duhul peste întreaga creație (peste orice făptură – Fapte 1:8), în anticipare a acelei zile când Împăratul va reveni, și va fi un cer nou și un pământ nou, în care vor locui neprihănirea.

Ambiguitatea prezenței împărăției a fost ilustrată de Isus și în pilda grâului și neghinei (Matei 13:24ff).

Noi trăim în aces „a venit deja,” dar „nu încă pe deplin” al împărăției.  Această ambiguitate este spațiul credinței, în care Dumnezeu ne formează ca oameni noi pentru noua sa creație.