Fiecare teologie este contextuală.  Adică fiecare teologie este o exprimare a experienței cu Dumnezeu în contextul în care se găsește autorul. În trecut, concepții relativ uniforme despre lume și viață au dominat societatea vestică pentru secole întregi.  Datorită multor aspecte (de exemplu, progresul științific, mijloacele de comunicație, globalizare, etc.), lumea în care trăim se schimbă mult mai repede.  Diagrama alăturată ajută la identificarea unor astfel te contexte dominante:

• Isus și-a desfășurat activitatea în contextul poporului evreu.  Termenii în care a fost prezentată identitatea lui au fost termenii VT (Mesia, Unsul lui Dumnezeu, Proorocul, etc.).  Acesta este contextul Noului Testament.
• Deja în timpul bisericii primare, cu răspândirea Evangheliei dincolo de mediul predominant ebraic, a început o tranziție spre contextualizarea Evangheliei în cultura greacă. De exemplu, Pavel a predicat diferit la Atena față de predicarea în sinagogi evreești, Ioan 1 prezintă identitatea lui Isus folosind conceptul de logos, etc.
• Teologia clasică creștină (a Părinților Bisericii) s-a formulat în secolele 3-5 în termeni dominant grecești. Pentru a o înțelege, înțelegerea moștenirii gândirii greceși este esențială.
• O schimbare radicală a concepției despre lume și viață s-a petrecut cu conturarea revoluției științifice care a dus la Iluminism și proiectul modernității.
• Unii gânditori contemporani afirmă că ne aflăm la sfârșitul proiectului modernității și ne îndreptăm spre ceva nou, care nu este conturat pe deplin: post-modernitate.  Alții afirmă că acesta este doar un alt stadiu al modernității (stadiul fluid).

În timp ce esența mesajului creștin nu se schimbă, concepția oamenilor despre lume și viață se schimbă, și pe drept cuvânt.  Chemarea creștinilor nu este să întoarcă mașina istoriei în mod fundamentalist spre trecut, ci să prezinte pe Dumnezeul viu și adevărat în contextul lor (care le este dat, nu îl aleg), prin Duhul Sfânt, în Hristos.