Într-un fel, în ce privește teologia creștină, s-ar putea spune că de la Isus încoace, în ea nu există cu adevărat decât o singură întrebare. Sau mai exact, două, dar a doua este un corolar implicit, de tip existențial, al primei. Întrebarea, nu au ridicat-o teologii de mai târziu, ci oamenii care au venit în contact imediat cu Isus (Marcu 4:41, Luca 5:21, Luca 7:49, 8:25) și a pus-o însuși Isus, lui Petru. „Cine zic oamenii că sunt eu?” este practic întrebarea majoră în teologie (Matei 16:13 și texte paralele). Corolarul acestei întrebări este „Dar tu/voi, cine zici că sunt?”). Răspunsul la această întrebare – sau inabilitatea unui răspuns acceptabil pentru cei din jur – l-a pus pe Isus pe cruce (Marcu 14:61-64). Toate celelalte întrebări în teologie și/sau viața creștină, care sunt absolut necesare, am putea spune că se leagă într-un fel de aceasta.

De remarcat că eveniment prezentat în Marcu 16 la care m-am referit mai sus, în care Petru declară că Isus este Hristosul, este unul din cele mai frumoase expresii a ceea ce am numit principiului trinitar în Scripturi: Tatăl a trimis pe Fiul în lume să ne mântuiască, dar Fiul nu poate fi cunosut prin descoperirea „cărnii și sângelui.” Dar a cui? Dacă nu carnea și sângele a țintit spre Fiul, trebuie ca un duh să fi țintit. Care Duh? Al Tatălu! Pe scurt, „Tatăl Meu care este în ceruri ți-a descoperit.” Putem spune aceasta pentru că în Scripturi, Duhul Tatălui, sau Duhul Sfânt, sau Duhul lui Hristos este același (Rom 8:9). Principiul trinitar reflectă faptul că Dumnezeu Tatăl, care este unul, lucrează în creație prin Fiul, Isus Hristos, și prin Duhul Sfânt.

Principiul trinitar poate fi citit peste tot în NT - aș fi putut începe această prezentare pornind de oriunde. De exemplu, puteam începe de la botezul Domnului Isus, unde Tatăl și Duhul, în mod auzibil și vizibil îl mărturisesc pe Fiul. Nu am făcut-o pentru că în primele secole creștine a fost un curent de gândire care au spus că Isus a devenit Hristosul numai la botez. Aș fi putut să încep de la naștere, pentru că Duhul a umbrit-o pe fecioara Maria ca să nască pe Fiul (Luc 1:35), dar ideea de naștere din fecioară este piatră de poticnire pentru necredincioși – ea este o înțelegere care vine după primirea credinței. Sau puteam porni de la porunca lui Isus de a face ucenici botezâdu-i în numele Sf. Treimi (Mat 28:19), dar atunci unii s-ar putea gândi că aceasta este doar o formulă de botez, și mai sunt și astăzi unii care se întrabă dacă trebuie să botezăm în numele Sf. Treimi sau numai al lui Isus. Desigur, este o formulă, dar nu numai atât, pentru că în spatele ei este un principiu trinitar. Este principiul revelațeiei de Sine a lui Dumnezeu în creație.

Principiul trinitar (lucrarea lui Dumnezeu în creație în Hristos prin Duhul) nu este doar o afirmație teoretică, ci un principiu de trăire practică. Iată câteva observații nesistematizate, date aici doar ca exemple :

• 2 Cor 3:18 Principiul trinitar este principiul sfințirii: Isus este chipul lui Dumnezeu pe care noi în privim prin Duhul, și Duhul copiază/impregnează în noi chipul pe care l-am văzut în Hristos.
• Efes 4:7ff / 1 Cor 12:3 Principiul trinitar este principiul darurilor spirituale: cel dăruit de Duhul depune mărturie adevărată despre Hristos și darurile lui întăresc unitatea trupului
• 1 Ioan 4:1 Este principiul discernerii spirituale: Un duh poate fi evaluat dacă vine de la Dumnezeu prin prisma mărturiei lui despre Hristos
• Romani 8:10-11 Este principiul învierii: Duhul lui Dumnezeu care l-a înviat pe Hristos din morți ne va învia și pe noi dacă Hristos locuiește în noi

Remarc aici că principiul trinitar este un principiu dinamic, exprimând dinamica lucrării lui Dumnezeu în creație, nu doar o ipoteză teoretică sau vre-un act de echilibristică în logisme. Este un singur Dumnezeu viu și adevărat. Acest Dumnezeu a creat și răscumpără creația prin Cuvântul său și prin Duhul său. Duhul întrupează Cuvântul într-o persoană unică, Hristos. Hristosul înviat se înalță și trimite Duhul peste orice făptură. Credința vie și adevărată, venită de sus, nu va rupe niciodată acest echilibru trinitar, pentru că el este ținut de faptul că Dumnezeu este Unul. Orice învățătură sau practică care frânge acest principiu nu este de la Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu este compus din păcătoși mântuiți. Noi nu suntem perfecți și fiecare tindem să rupem acest principiu într-un fel sau altul, dar rămânem în Dumnezeu când ne întoarcem mereu și mereu la unitatea creată de un singur Dumnezeu întrupat într-un singur Domn printr-un singur Duh (Efeseni 4:1-6).