Pe parcursul acestui studiu, când am discutat principiul trinitar în Scripturi, am prezentat câteva idei de bază care trebuie să le reamintim ca să intrăm în detalii despre darul proorociei. Este de așteptat să ne întoarcem la principiul trinitar de fiecare dată când vorbim despre harismata pentru că atât în Efeseni cât și în Corinteni, Pavel începe învățătura despre daruri cu acest principiu:

Efeseni 4:4-6

• - Este... un singur Duh...
• - Este un singur Domn... (Cuvânt întrupat, Isus)
• - Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor

1 Corinteni 12:4-6

• - ...felurite daruri... același Duh
• - ...felurite slujbe... același Domn (Cuvânt întrupat, Isus)
• - ...felurite lucrări... același Dumnezeu

La baza unor eroări care se petrec în unele expresii ale mișcării carismatice, cel puțin aici în USA, este o neînțelegere grosolană a însăși conceptului creștin despre Dumnezeul cel viu și adevărat, care ni s-a descoperit în Hristos, Cuvântul întrupat prin Duhul. Nu spun acest lucru să denigrez toată mișcarea, de aceea am spus „unele expresii ale mișcării carismatice.”  Eu însumi am prieteni care sunt „carismatici” sau mai carismatici dacât unii din noi.  De altfel, creștin ne-carismatic este o contradicție în termeni.

N-am studiat mișcarea carismatică deloc, nu le-am citit cărțile sau teologia – am văzut doar ocazional unele năzbâtii care le fac pe aici, pe la TV, pentru că au audință de sute de mii de oameni și cea mai mare stație de TV creștină, dar unele eroări ale lor sunt atât de ofensatoare la adresa lui Dumnezeu încât nu cred că creștinii serioși, cum sunt românii, vor prinde vre-odată așa ceva (de exemplu, umblând în patru labe în fața amvonului și grohăind ca porcul, că a fost atins de duhul). Din păcate, am observat totuși unele tendințe similare atât la Străjeri, cât și la Fr. Țon, care vrea să-i ajute pe străjeri să-și formuleze doctrina. Nu cred că deocamdată ei au preluat en gros aceste eroări, dar tendința este acolo, și fr. Țon se află pe cale de a pune bazele teologice pentru a prelua mai mult (inclusiv anumite manifestări mai neobișnuite pentru noi în biserică). De acceea, cred că este momentul să poposesc puțin și să clarific că nu este intenția mea să dărâm tot ce a dăruit Dumnezeu prin fr. Țon generației mele, sau să sting duhul acelor Străjeri care caută sincer o trăire deplină prin Duhul Sfânt. Nu am citit, ascultat, sau studiat ce a predicat și scris fr. Țon în ultimii ani, de când am plecat din Romania (douăzeci de ani), dar odată controversa stârnită, am ascultat anumite predici și citit anumite articole pe care dânsul caută cu tot dinadinsul să le facă cunoscute, și văd aceste neclarități, în particular legate de învățătura creștină despre Dumnezeu (cum ar fi tendința spre tri-teism, sau a produce o rupere în unitatea Tatăl-Fiul-Duhul; mai mult despre aceasta în mesaje viitoare). De la Străjeri am văzut doar unele video-clipuri care la o zi sau două au dispărut de pe pagina lor de internet, și am citit unele materiale. În orice caz, o greșală uriașă pe care o putem face este să stingem lucrarea Duhului. O alta, asemenea ei, ar fi să ne lăsăm duși după duhuri de rătăcire, care vor face mare prăpăd în zilele de pe urmă (Matei 24:24, 1 Tim 4:1, etc. ).  Este normal, atunci, cel puțin să ridicăm semne de întrebare.

Un ultim lucru pe care vreau să îl menținonez este că toată această controversă nu este o chestiune de teorie teologică. Atât la liderii bisericii din Zalău, cât și la fr. Țon (nu îi cunosc pe Străjeri), observ o schimbare de paradigmă spirituală, ca să zic așa. Învățătura noastră a fiecăruia izvorăște din experința noastră cu Dumnezeu. Mă tem că există pericolul unor fisuri în ceea ce ei ne prezintă. Eu expun ceea ce cred și trăiesc eu însumi în părtășie cu poporul lui Dumnezeu, cu dorința sinceră pentru cei ce sunt interesați să cântărească totul și să păstreze ce este bun. Acesta este scopul acestei scrieri, nu de a scuti pe alții de a judeca ei înșiși ce este drept. Să mă întorc acum la darul proorociei văzut în contextul principiului trinitar al Scripturii.

Am mai atins deja aspectul că odată ce a venit Cuvântul întrupat, Proorocul cel așteptat, autorul Epistolei către evrei face clar că este o distincție între cum Dumnezeu „a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri,” și vorbirea lui Dumnezeu „prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.” Implicit, cred eu, este o distincție între slujba profetului de dinainte de Hristos și a noastră, cei de după Hristos. Această distincție nu vine dintr-o schimbare esențială în natura slujbei profetice, ci din poziționarea noastră în relație cu manifestarea Cuvântrului întrupat între noi. Acum, taina voii lui Dumnezeu din eterniate ne-a fost pe deplin revelată (Efeseni 1:9), constituie subiectul proclamării întregii biserici, și odată ce Hristos s-a înălțat la cer, această taină este înfăptuită în istorie prin Duhul Sfânt, sub ochii noștrii. Și întrucât frații care au fost înaintea noastră – apostolii și proorocii din preajma lui Isus, pe temelia cărora este zitită biserica (Efeseni 2:20) - ne-au lăsat mărturia despre Isus în scris, este normal ca ținta căutării profetice astăzi să fie centrată tot în Isus, și să înceapă de la cuvântul scris despre el. Sau dacă începe cu revelații personale, tot la Cuvânt trebuie să ne întoarcem, să cercetăm duhurile, cum ne învață Scriptura.

Cu nașterea Bisericii, există de asemenea și ceva mai mult decât o simpă schimbare de poziție în timp a profetului nou-testamental față de cel vechi, după revelarea deplină a tainei lui Dumnezeu în Hristos. Trebuie să considerăm și că odată cu revărsarea Duhului peste toată biserica, o bogăție de înțelepciune și pricepere a fost revărsată peste toți (Efeseni 1:7-8), într-un fel, împlinindu-se dorința profetică a lui Moise ca întreg poporul lui Dumnezeu să fie alcătuit de prooroci (Numeri 11:29). Aceasta practic scoate din funcție rolul profetului singular, de tipul celui din VT. Sau mai bine zis, nu îl scoate din funcție, ci îl completează, făcându-i pe toți prooroci. Așa se face că de la bun început biserica nu a rânduit un oficiu profetic în biserica locală, ci prezbiteri/episcopi și diaconi. Este puțin ironic că noi, evanghelicii, ne grăbim să afirmăm preoția tuturor credincioșilor, dar nu și proorocia de către toți credincioșii! Desigur, nu toți exercită acelaș dar concomitent (1 Corinteni 12:29-30 – Pavel întreabă acestea tocmai ca să încurajeze o diversificare a darurilor), dar darurile sunt în mod latent în toți, pentru că ele provin din Duhul care ne-a botezat pe toți. Desigur, chemarea Duhului, delegarea bisericii (1 Tim 4:14, 2 Tim 1:6) sau alte circumstațe pot aduce un dar sau altul mai proeminent la suprafață.

Nu este intenția mea să discut harismata în ansamblu, dar doresc să scot în evidență că se pare că distincția între darurile Duhului nu este tocmai bine conturată, și aparent, Pavel conturează sau diferențiază darurile pe baza a ceea ce vede că se întâmplă efectiv în biserică, fără să facă în mod necesar o listă prescriptivă în baza unei revelații a priori. Dacă ne uităm la efectul profeției, de exemplu, acesta este de a zidi, sfătui, și mângâia (1 Cor 14:3, 31 etc.). Aceasta, desigur, o face și învățătura, și predicarea, și într-o anumită măsură, toate darurile. Noi înșine intuim acest lucru, când se profețește/predică de la amvon, și constatăm: „aceast predicator are dar de învățător,” sau „acest predicator predică mai profetic!” Dar toate acestea le face unul și același Duh, care dă fiecăruia cum voiește. Înțelepciunea lui Dumnezeu stă nu în a distanța aceste daruri și a concura între noi, ci în a le exersa în unitata care vine din faptul că toate sunt lucrate de un singur Dumnezeu, care ne-a dat un singur Domn, printr-un singur Duh.

Pentru că lucrarea aceasta este ocazionată de anumite influențe ale mișcării carismatice în Romania, nu de dorința de a prezenta o doctrină mai deplină despre darurile spirituale, mă voi îndrepta acum asupra unor apecte mai nuanțate în această mișcare, cum ar fi problema proorociei ca și cuvânt afirmat prin credință (word-faith – nu știu dacă există o expresie încetățenită în românește), problema proorocilor mincinoși și prezicerea viitorului, distincția între logos și rhema în lucrarea Duhului, și alte aspecte asemănătoare.